După succesul înregistrat la Bucharest Fashion Week -Spring Edition, creatoarea nu a pierdut timpul şi a ajuns la Oradea, unde şi-a prezentat cea mai recentă colecţie în cadrul evenimentului Billionaire Nights. Iar creaţiile sale au fost răsplătite cu aplauze şi aprecieri din partea celor prezenţi.
Dacă domnii au apreciat în special frumuseţea manechinelor, doamnele şi domnişoarele au fost încântate de spectaculozitatea rochiilor, care sunt inspirate din “O mie şi una de nopţi” şi care te poartă în atmosfera specială a lumii arabe. Eleganţa creaţiilor semnate Sonia Trifan are darul de a scoate în evidenţă frumuseţea feminină.
Renumită pentru măiestria pe care o dovedeşte în crearea corsetelor, rochiile Soniei sunt destinate deopotrivă femeilor care posedă un trup aproape perfect, cât şi celor care sunt mai plinuţe. Dar, indiferent de conformaţie, toate femeile sunt frumoase în creaţiile designerului.
În ceea ce priveşte materialele, la realizarea rochiilor din colecţia Dubai Nights s-au folosit materialele cu care Sonia ne-a obişnuit: catifea, mătase, jerseu, dantelă şi paiete. Pentru cine se întreabă de unde vine această alegere a materialelor, Sonia nu a ascuns niciodată faptul că adoră tot ceea ce subliniază linia corpului şi scoate în evidenţă formele atât de frumoase ale femeii.