Când vrei să petreci câteva ore într-o ambianţă cu puternice influenţe de Mediterană, nu trebuie decât să o iei la pas pe Calea Victoriei şi să faci un popas la Di Falco.

Datorită vacanţelor petrecute în ţările riverane Mării Mediterane, românii s-au îndrăgostit iremediabil de ambianţa locurilor, iar bucătăria acelor zone este una cât se poate de apreciată pentru rafinamentul ei. Aşa că deschiderea unui restaurant-lounge în plin centrul Capitalei a fost o consecinţă firească.

Di Falco, Anne & AlinaCu deschidere la stradă, având terasă şi spaţiu generos în interior, Di Falco este locul ideal – pe timpul zilei – unde poţi servi micul dejun, dejunul sau cina. Pe de altă parte, aceeaşi locaţie se transformă spectaculos pe timpul nopţii şi poate fi gazda unora dintre cele mai cool petreceri tematice sau aniversări.

Di Falco, bufet receDacă vrei să-ţi aminteşti de aromele culinare pe care le-ai gustat de-a lungul călătoriilor în bazinul Mării Mediterane, atunci meniul Di Falco te aşteaptă cu o multitudine de preparate de inspiraţie mediteraneană. Cine preferă alte genuri culinare poate încerca unul din preparatele clasice sau cele internaţionale. Modul inedit de preparare, condimentele folosite şi maniera de prezentare au transformat cotletul de berbecuţ într-unul dintre cele mai apreciate preparate de la Di Falco.

Di Falco, chefs & managerPentru că este vară, meniul s-a adaptat corespunzător, aşa că, dacă veţi dori să treceţi pragul Di Falco, veţi fi încântaţi de meniul bazat pe fructe de mare, vită, peşte, paste şi salate. Dar poţi rezista unui desert special? Alături de fondantul de ciocolată, tortul de mere sau cheesecake, o notă aparte este panna cotta cu zabaione şi fructe de pădure, care este servit într-un mod inedit: într-un pahar culcat la orizontală.

Di Falco, cocktailuriŞi pentru că am fost la Di Falco cu ocazia unui brunch introductiv şi mi-a plăcut atât meniul, cât mai ales atmosfera, vreau să le mai trec pragul. Poate de data aceasta la ceas de seară, pe terasă, în timp ce razele soarelui se vor reflecta în arhitectura superbă de pe Calea Victoriei. Mă aude cineva?

Di Falco, bufet receBufet rece

tartar de somon şi ton
canapele cu somon
canapele cu prosciuto
canapele cu creveţi
canapele cu cremă de măsline
canapele cu cremă de roşii
canapele cu surimi
Di Falco, fructefrigărui exotice (pepene galben, rosu, prosciuto şi struguri)
frigărui cu roşii cherry şi bocconcini
butoiaşe din dovlecel cu pastă de brânză

Di Falco, peşteBufet cald

caracatiţă întreagă
scoici cozze verzi
creveţi black tiger
baby calamar
peşte spigola
peşte dorada
calamar pane

Di Falco, bufet receGarnituri

risotto con funghi porcini
sote de legume
risotto cu roşii chery şi măsline negre

Di Falco, pana cottaDesert

panna cotta cu cremă zabaione şi fructe de pădure

Facebook Comments

Leave a Reply