Pentru un stil de viaţă echilibrat – atât la nivel fizic, cât şi mintal -, nutriţia este unul dintre aspectele cele mai importante. Vitaminele şi suplimentele alimentare au şi ele rolul lor, aşa că nu se poate discuţie despre nutriţie fără Nutrilite.

Echilibrul este binevenit în tot ceea ce întreprindem în viaţă. Iar atunci când vine vorba despre stilul de viaţă, cel care are un impact major asupra sănătăţii, punctul de pornire este alimentaţia variată. Nu trebuie omise nici respectarea regulilor esenţiale de conduită alimentară, dar nici activitatea zilnică. Sunt aspecte pe care Nutrilite, liderul mondial al vânzărilor de vitamine şi suplimente alimentare, le aduce în prim-plan ori de câte ori are ocazia.

Deseori, îmbinarea armonioasă a ştiinţei cu cultura poate contribui la obţinerea unei stări generale optime. “Substanţele nutritive nu sunt sintetizate de corpul nostru şi se împart în câteva categorii majore: macronutrienţi, micronutrienţi şi fitonutrienţi. Pentru a beneficia de cantitatea zilnică, optimă, de vitamine şi minerale, este necesar să avem o dietă foarte variată şi elaborată.” Este doar unul din sfaturile oferite de Raluca Felea, expert în nutriţie şi trainer Amway, în cadrul evenimentului “NUTRILITE: Să vorbim despre nutriţie”.

Stilul de viaţă modern înseamnă şi o societate foarte dinamică, în care mai este nevoie şi de un mic ajutor pentru atingerea potenţialului maxim. Aşa că Nutrilite ne propune suplimente alimentare potrivite fiecărei nevoi. Cercetătorii Institutului de Sănătate implementează filosofia brandului: pentru a trăi mai bine, trebuie să renunţăm complet la obiceiurile nesănătoase, să facem exerciții fizice în mod regulat şi să avem o dietă echilibrată.

Deşi specialiştii recomandă minimum cinci porţi zilnice de fructe şi legume, trei sferturi din populaţia globului este departe de acest barem. “Cu o varietate de alimente în dieta zilnică, susţinem sistemul imunitar şi contracarăm efectele nocive ale poluării şi stresului. Dieta nu înseamnă că vreau să slăbesc. Dieta înseamnă că vreau să mănânc sănătos”, a mai subliniar Raluca Felea.

De ce este recomandat un consum variat de fructe şi legume? Avantajele sunt oferite de componentele organice din plante – fitonutrienţi. Dacă, din diferite motive, alimentaţia nu poate acoperi necesarul zilnic de vitamine şi minerale, salvarea vine din partea suplimentelor alimentare. “Amway, prin intermediul NUTRILITE, este una dintre puţinele companii din domeniul suplimentelor alimentare care practică agricultura sustenabilă în ferme proprii şi selectează cu maximă atenţie plantele care să ne ofere plusul de energie necesar.”

Fiecare produs este rezultatul direct al unor teste complexe şi analize de laborator realizate de echipe formate din cercetători, microbiologi, chimişti, farmacişti și nutriţionişti. Şi pentru ca noi să avem încredere în suplimentele alimentare ale brandului, anual se realizează peste 500.000 de evaluări ale produselor.

Facebook Comments

Leave a Reply