Am fost, sunt şi voi rămâne pe vecie îndrăgostit de eclere. Este prăjitura care îmi aduce mereu aminte de copilărie şi, cu ocazia lansării noilor sortimente la Le Grenier à Pain, am fost creator de eclere. Mi-a plăcut şi mai încerc şi acasă.

Cu ciocolată, cafea, fistic sau vanilie, eclerele reprezintă un hit al vânzărilor Le Grenier à Pain. Amatorii de un desert fascinant pot încerca, din această primăvară, şi alte sortimente care sunt delicioase încât… te lingi pe degete. 🙂 Noisette (cremă de patiserie cu pudră naturală de alune), Meringuée au Citron (cremă de patiserie cu pudră naturală de lămâie), Framboise (cremă de patiserie cu inserţie de frişcă şi căpşuni), Cocos (cremă de patiserie cu nucă de cocos) şi Café (cremă fină de vanilie cu inserţie de cafea). Cu alte cuvinte, de toate pentru toţi.

“Eclerul este unul din cele mai cerute deserturi de la Le Grenier à Pain, astfel că am extins gama cu noi sortimente. Ca reacţii, bărbaţii preferă, în general, Noisette şi Café, iar doamnele şi domnişoarele aleg, de cele mai multe, Merinque au Citron sau Framboise, cu textură fină şi delicată”, spune directorul general Andrei Cătălin Pop.

Ceea ce atrage în primul rând la Le Grenier à Pain este faptul că boulangeria foloseşte doar ingrediente 100% naturale. Făină este produsă exclusiv în Franţa, iar preparatele sunt proaspete şi se pregătesc în laboratoarele din incinta fiecărei locaţii. Foarte important: nici un preparat nu este pregătit în prealabil şi apoi congelat.

Trebuie să recunosc că noile eclere sunt demenţiale, însă preferatul meu rămâne cel cu ciocolată. Şi dacă ar fi după mine, aş face unul în care “coaja” – ştiţi voi, aluatul acela care se umple – să conţină ciocolată. Apoi aş umple eclerul cu cremă de ciocolată, iar deasupra nu ar fi suficientă o glazură cu ciocolată. Pur şi simplu, l-aş trage complet în ciocolată. Dezmăţ, nu altceva. 🙂 Dacă vi se pare prea mult – ok, lăsăţi-mi-le mie pe acestea -, a doua reţetă ar fi una de ecler cu cremă de/cu ghimbir şi glazură de portocale.

Şi, chiar dacă nu sunt un priceput în ale bucătăriei, nu am ratat ocazia de fi cofetar, fie şi pentru doar câteva minute. Aşa că iată-mă în laborator, mânuind eclerele, spriţul şi fructe pentru decorare. Mai este nevoie să vă spun cu ce cremă am umplut eclerele? Normal, cu ciocolată. Dar, pentru a compensa nivelul de dulce, am inclus în reţeta mea şi afine. Şi a ieşit… perfect! 🙂

Ce mai găsim la Le Grenier à Pain?

Sunt aproape două decenii de când Michael Galloyer a pus bazele Le Grenier à Pain. De atunci, brandul dinamic a devenit una dintre cele mai apreciate boulangerii franceze la nivel internaţional. Iar franciza a ajuns, pe lângă România, şi în Emiratele Arabe Unite, China, Rusia, Liban sau Japonia.

Diversitatea meniului de patiserie include unul dintre cele mai apreciate croissante cu unt din lume. Sau pain au chocolat, fursecuri cu ciocolată sau vanilie, escargot cu nucă sau stafide, checuri cu portocale confiate, cozonaci, un supermeniu de cofetărie – nici nu ştii ce să alegi mai întâi -, sandwichuri, tartine, quich-uri, dulceţuri tradiţionale sau bonbons d’enfance au chocolat artisanal.

Facebook Comments

Leave a Reply