Trupa Bazzar şi prietenii lor – Jimmy, Luis Gonzales şi Xabier Huarte Ruiz – îşi unesc vocile pentru o cauză nobilă: campania “Donează un zâmbet”, eveniment care are loc pe 3 noiembrie, ora 22.00, în clubul Old City din Centrul Vechi al Capitalei. Preţul biletului de intrare este 10 lei, iar fondurile rezultate din vânzări vor fi folosite pentru cumpărarea de alimente şi hăinuţe groase celor 40 de copii aflaţi în centrul social “Mia’s Children”.

afis

“Mia’s Children” este o organizaţie non-profit, înfiinţată pentru a îndeplini un vis al doamnei Mia Scarlat, cea pe care copiii o numesc “mama Mia”, acela de a oferi şansa la un trai decent copiilor care au avut neşansa de a se naşte în locul nepotrivit. Abandonaţi sau abuzaţi, privaţi de bucurii, proveniţi din familii care nu i-au dorit niciodată sau ai căror părinţi nu le pot oferi hrană, educaţie, haine şi, de cele mai multe ori, nici suport psihic adecvat, cei 40 de copii ai Miei au poveşti de viaţă şocante. Un micuţ a fost găsit abandonat lângă un copac, la marginea drumului, când avea doar două zile, iar altul este atât de traumatizat încât se teme şi de apa care curge la robinet. Pentru Mia, aceşti 40 de copii sunt totul, iar ea este totul pentru ei.

copii-2

De la abuzuri fizice şi emoţionale până la forme de exploatare, aceşti copii s-au luptat, deseori, pentru a supravieţui în condiţii îngrozitoare. Discriminaţi, blamaţi, etichetaţi de societate, copiii Miei poartă răni emoţionale şi fizice dureroase, obstacole dificil de depăşit în dezvoltarea şi transformarea lor în adulţi fericiţi şi sănătoşi.

Copiii care vin la Mia’s Children sunt, de multe ori, marcaţi de lipsa de igienă, aflaţi într-o stare fizică precară, cu probleme dificile – de la paraziţi şi malnutriţie la infecţii sistemice, hepatită sau alte boli grave. Personalul Mia’s Children se asigură că fiecare copil primeşte îngrijirea medicală potrivită şi controale medicale regulate. Totodată, copiilor le sunt asigurate mese potrivite, gustări şi vitamine.

copii-9În casa “Mia’s Children”, cei mici au parte de educaţie, consiliere, cursuri de artă, canto, creaţie literară, teatru sau activităţi sportive. Eforturile care se depun pentru a asigura copiilor confortul necesar sunt supraomeneşti, de aceea au nevoie de ajutor pentru a trece cu bine peste iarnă, îmbrăcaţi cu hăinuţe groase şi burticile pline.

La iniţiativa Black Card Events, trupa Bazzar şi prietenii lor – Jimmy, Luis Gonzales şi Xabier Huarte Ruiz – au decis să se implice în strângerea de fonduri pentru ajutorarea celor 40 de copii aflaţi în grija fundaţiei “Mia’s Children”. Petrecerea caritabilă din clubul Old City va începe la orele 22.00 şi va continua până dimineaţă, pe ritmurile alese de Dj Kriss. Cu doar 10 lei plătiţi la intrarea în club puteţi oferi celor mici zâmbetele care le-ar face copilăria mai uşoară.

Rezervările pentru concert se pot face la numărul de telefon: 0729.377.774.

Facebook Comments

Leave a Reply