Cerceii au fost dintotdeauna o bijuterie pe care orice femeie o va aprecia aşa cum se cuvine, indiferent că sunt mici şi discreţi sau lungi şi opulenţi.

Cercei aur şi diamanteVisul oricărei femei este o pereche de cercei cu pietre preţioase, a căror frumuseţe să fie pusă în umbră doar de cea a persoanei care îi poartă. Aşa că cerceii din metal preţios – eventual înnobilaţi şi de pietre preţioase – pot fi o investiţie sau un cadou care va fi apreciat cum se cuvine de persoana care îi primeşte. Ai putea spune “NU” unor cercei din aur cu – să spunem – smarald? Eu ştiu că nu aş putea rezista. 🙂

Cercei Roberto BravoŞi dacă tot avem o bijuterie frumoasă, ne dorim foarte mult şi să fie una exclusivă. Ce rost ar avea să fie un model pe care îl vedem şi la altcineva? Aşa că este mult mai plăcut să alegi o creaţie care să respecte, până la cele mai mici detalii, preferinţele şi personalitatea ta, iar opera de artă care iese din mâna bijutierului să fie elegantă, dar nu neapărat clasică.

This slideshow requires JavaScript.

Pentru confortul tău, probează cerceii înainte de cumpărare
Şi pentru că vorbeam de cercei, în alegerea lor, primul pas este să căutăm online un model care să ne inspire şi să ne placă. Acest lucru ne scuteşte de drumuri, de alergat din magazin în magazin şi de multe alte griji. Odată ales modelul, o vizită în magazinul fizic este recomandată pentru a şi proba cerceii. Este foarte posibil ca modelul de bijuterie să ne placă foarte mult, dar să nu se potrivească cu fizionomia noastră. În cazul în care cerceii sunt lungi şi îi purtăm o perioadă mai mare de timp – cum ar fi o noapte întreagă la o nuntă -, trebuie să ne gândim la confortul nostru. Căci vrem să ne distrăm, nu să ne doară urechile.

Cercei diamanteAşadar… Ce model sunt cerceii pe care îi porţi la un eveniment special?

Facebook Comments

Leave a Reply