De la lansarea sa în 1959, Ben-Hur a devenit un clasic al cinematografiei, care trebuie să figureze în CV-ul oricărui cinefil. Acum, disputa dintre Judah Ben-Hur şi fratele său adoptiv Messala scrie o nouă poveste în cel mai pur stil hollywoodian.

Lupte pe viaţă şi pe moarte, curse de care romane, bătălii navale, trădare şi puterea de a ierta. Pe scurt, toate acestea sunt ingredientele noii ecranizări Ben-Hur, bazată pe romanul atemporal al lui Lew Wallace. Să nu te aştepţi să-ţi povestesc filmul… 🙂 Aşa cum mie îmi plac surprizele şi să descopăr un film secvenţă cu secvenţă, acelaşi lucru ţi-l rezerv şi ţie. Aşa că, pentru că tot vine week-endul, îţi recomand să mergi să vezi Ben-Hur. Pregăteşte-te de 125 de minute de aventură şi dramă şi de un final special.

Messala Severus (Toby Kebbell) & Judah Ben-Hur (Jack Huston)
Messala Severus (Toby Kebbell) & Judah Ben-Hur (Jack Huston)

Este uşor să faci un nou film al unei poveşti despre care ştii că a câştigat 11 statuete Oscar şi a stabilit recorduri peste recorduri? Nu, iar regizorul Timur Bekmambetov a fost conştient că misiunea ecranizării nu este una uşoară. Aşa se explică şi de ce în primă instanţă a ezitat să se implice în proiect. “Filmul din 1959 nu e doar un film, e un fenomen care a creat o adevărată cultură şi un adevărat cult în secolul trecut. Aşa că, atunci când mi s-a oferit şansa de a regiza un nou Ben-Hur, primul meu gând a fost – exclus”, explică Bekmambetov.

Judah Ben-Hur (Jack Huston) & Esther (Nazanin Boniadi) / Messala Severus (Toby Kebbell)
Judah Ben-Hur (Jack Huston) & Esther (Nazanin Boniadi) / Messala Severus (Toby Kebbell)

Pasionaţii de cinematografie au fost tentaţi să considere că acest remake nu este decât o blasfemie la adresa originalului. Cum poţi egala prestaţia lui Charlton Heston şi celebra cursă de care de la finalul megaproducţiei din 1959? Şi totuşi… Jack Huston, cel care îl interpretează pe Judah Ben-Hur) şi Toby Kebbell (fratele său adoptiv Messala) reuşesc două interpretări foarte bune, cireaşa de pe tort fiind situaţiile antagonice în care apar cei doi.

Ceea ce face Judah este trădare faţă de fratele său? Sau trădare este modul în care Messala se comportă pentru a-i face pe plac lui Pilat din Pont? Merită să te răzbuni în viaţă, te ajută cu ceva? Vin salvarea de unde te aştepţi mai puţin? La fiecare întrebare poţi să răspunzi şi cu “da”, şi cu “nu”. Aşa că nu te aştepta la un final simplu, previzibil.

Rodrigo Santoro îl interpretează pe Isus. Reţineţi în care Ben-Hur primeşte apă!
Rodrigo Santoro îl interpretează pe Isus. Reţineţi în care Ben-Hur primeşte apă!

Unul dintre personajele importante în cadrul acţiunii din Ben-Hur (distribuit de Forum Film România, în format 3D şi IMAX 3D) este Morgan Freeman. Îţi va plăcea – apropos, ultimul film major pentru Metro-Goldwyn-Mayer în care a jucat a fost în 1996. 🙂 Urmăreşti replicile pentru că sunt unele de-a dreptul savuroase.

Judah Ben-Hur (Jack Huston) & Ilderim (Morgan Freeman)

Cursa de care cu Ben-Hur – inspirată de NASCAR şi Formula 1

Punctul culminant din Ben-Hur este cursa de care în care eroul se confruntă cu antieroul. Va fi un spectacol pe cinste care a necesitate un efort supraomenesc de producţie. 32 de zile de filmare, mii de ore de antrenament şi cascadorii redate prin tehnologiile revoluţionare 3D şi IMAX. Încă din prima zi, decizia echipei de producţie a fost ca această întrecere să fie filmată. Au urmat 12 săptămâni de pregătire intensivă pentru cei doi protagonişti. Chiar dacă amândoi ştiau să călărească, antrenamentul pe platouri a fost o provocare majoră pentru ei. “La vremea ei, cursa cu care a fost un sport extrem de intens şi apreciat. Recunosc că ne-am inspirat din cursele de NASCAR şi Formula 1”, explică regizorul peliculei.

Am testat cascadoriile din filme

De cele mai multe ori, prestaţiile actorilor ne atrag atenţia şi ne impresionează. Dar, adesea, în spatele protagoniştilor principali se află cascadorii, aproape anonimi, dar la fel de importanţi. După ce am văzut încleştările din Ben-Hur, am stat de vorbă cu Adrian Pavlovschi, o referinţă în domeniu. Ne-a explicat ce înseamnă munca unui cascador şi cum se realizează cascadele care ne taie răsuflarea la cinema. Am înţeles cum este posibil ca marile staruri, precum Brad Pitt, Tom Cruise sau Bruce Willis, pot să se arunce din avion, maşină sau tren. Ei bine, nu o fac, dar ne place nouă să credem aşa ceva. 🙂 Daţi-vă o întâlnire cu Judah Ben-Hur şi reţineţi: First to finish! Last to die!

Ben-Hur, Adrian Pavlovschi & bătălie

Eu sunt Maximus Decimus! OK, mânuiesc o sabie din filmul Dacii
Eu sunt Maximus Decimus! OK, mânuiesc o sabie din filmul Dacii
Facebook Comments

Leave a Reply