Când vrei să evadezi în natură, urcă-te în maşină şi setează ca destinaţie Atra Doftana. Odată ajuns(ă) acolo, nu trebuie decât să te deconectezi de la stresul cotidian şi să te bucuri de întreaga experienţă, care te va aduce mai aproape de natură – la propriu şi la figurat.

Aţi fost vreodată într-un loc în care aţi avut impresia că sunteţi singura persoană de acolo? Ei bine, cam aceasta este prima impresie când ajungi la Atra Doftana. Liniştea este omniprezentă, singurul care are curajul de a o străpunge fiind susurul Râului Doftana înainte de a se revărsa în Lacul Paltinu. Dar o face într-un mod cât se poate de agreabil şi contribuie la starea de bine pe care ţi-o induce peisajul.

Dacă vrei să fugi de nebunia urbană – începe din ce în ce mai mult să fie resimţită şi în alte oraşe importante; de Bucureşti nici nu mai vorbesc 😊 -, câteva zile la Atra Doftana îţi vor face bine şi-ţi vor reîncărca bateriile. La fel de bine, liniştea de care vă spuneam poate fi decorul perfect pentru o evadare în doi, alături de persoana iubită. Să fiţi doar voi doi, fără teama că vă veţi mai întâlni şi cu alţi cunoscuţi, astfel încât momentele voastre de intimitate să fie… spulberate.

Aceeaşi linişte îţi va însoţi paşii şi pe holurile pensiunii, precum şi în cameră. Fiecare dintre cele nouă camere ale locaţii a fost concepută cu un design simplist, însă decorul te va face imediat să te simţi confortabil. Ceea ce te marchează imediat este perspectiva asupra lacului – o regăseşti în fiecare cameră, fiind o facilitate “by default”. Ştiţi cum spun gazdele? “Aici, la Atra, oraşul se întrerupe.” Cum ziceam şi eu, eşti rupt de lumea agitată. Şi este atât de bine…

Însă, mai mult ca oriunde altundeva, Atra Doftana înseamnă fine dining. Şi nu orice fine dining, ci unul care te aduce mai aproape de natură. Toate ingredientele provenite din surse eco şi bio, majoritatea de la producători locali, astfel încât răsfăţul culinar să fie total. Iar ceea ce iese din bucătăria “patronată” de Head Chef Alexandru Dumitru este… fabulos! Pare greu de crezut? Atunci iată câteva din creaţiile sale:

  • lobodă de grădină / sfeclă roşie în diferite texturi;

  • păstrăv afumat cu gulie, lămâie şi ştevie;

  • consommé din ciuperci sălbatice, infuzat cu pancetta şi tarhon;

  • gnocchi din cartofi făcuţi în casă, cu mazăre, spanac şi parmezan;

  • piept de raţă cu piure de verdeţuri, cartofi noi copţi şi fasole verde;

  • ceai din izmă şi cimbrişor;

  • urdă frecată cu măceşe, fagure de miere şi migdale.

Dacă simţi că liniştea de la Atra Doftana devine duşmanul tău numărul 1, poţi ieşi să te plimbi prin zonă şi vei descoperi, prin interacţiunea cu localnicii, poveşti care mai de care mai interesante. Cum este cea a lui Leontin, cel care culege ciupercile transformate cu multă măiestrie de head chef în bucătărie. Întâlnirea lui Leontin cu bunătăţile naturii a avut loc pe când el avea doar 10 ani. De atunci a început să strângă ciuperci, cătină, fructe de pădure şi orice altceva îi oferea natura din împrejurimi. Totul pentru a-şi întreţine familia.

Departe de mine gândul de a fi o mare fană a liniştii supreme. Însă nu aş refuza o evadare în decorul de la Atra. Cu siguranţă, după două zile petrecute în pensiunea de pe malul lacului Paltinu, aş reveni în oraş cu forţe proaspete, gata să mut munţii din loc. 😊

Facebook Comments

Leave a Reply