Primăvara şi-a intrat în drepturi sub toate aspectele posibile. Iar adierea de primăvară este una parfumată, puternică şi totuşi fresh. Iar această adiere de primăvară este întruchipată de Aqua Celestia, cea mai nouă creaţie ce poartă semnătura lui Francis Kurkdjian.

De opt ani, Francis Kurkdjian se află într-o călătorie pe ape. În 2009, atunci când a fondat casa de parfumuri ce-i poartă numele, francezul – distins cu Prix François Coty în 2001 – a lansat Aqua Universalis. După îndelungi căutări, care au durat cât un ciclu olimpic, parfumierul francez a făcut pasul următor şi ne-a răsfăţat cu Aqua Vitae.

A fost nevoie de alţi patru ani şi de dorinţa lui Francis Kurkdjian de a explora un nou teritoriu şi de a introduce o nouă dimensiunea senzorială… Însă perfecţionismul care îl caracterizează ne-a adus nouă, pasionaţii de parfumuri elegante, Aqua Celestia. Fără a fi cu nimic mai prejos faţă de predecesoarele sale, Aqua Celestia completează un trio de parfumuri ce simbolizează interpretarea pe care Francis o oferă diferitelor faţete ale prospeţimii apei.

Aqua Celestia se îndepărtează de prospeţimea zilelor de vară şi atrage prin ceva mai glaciar şi mai eteric. Parfum deschide drumul spre o strălucire fructată, de mosc. O evadare celestă nuanţată cu lime din Mexic, mentă proaspătă şi coacăze negre de Burgundia. Toate aceste sunt atenuate de plenitudinea primăvăratică a florilor de mimoză din Provence şi de notele de mosc.

Cea mai recentă interpretare a apei în viziunea Maison Francis Kurkdjian s-a transpus într-o gamă compusă din apă de toaletă, gel parfumat de duş şi cremă parfumată de corp. Iar pentru amatorii de parfumuri de lux, Aqua Celestia este disponibilă în exclusivitate la Beautik Haute Parfumerie.

Facebook Comments

Leave a Reply